Esti special (Pancinello)

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul.
Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat. 

De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutie plina cu stelute aurii si o cutie plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.

Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline.

Tot stelute primeau si cei talentati unii; puteau ridica greutati deasupra capului, altii puteau sarii peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute… Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine incat isi doreau sa mai faca ceva ca sa poata primi inca una.

Altii insa nu stiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre acestia din urma.
Tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca altii dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea cand incerca sa le explice omuletilor de ce cazuse mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.

Dupa un timp avea atat de multe incat nu mai vroia sa iasa pe strada, se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta… si imediat o sa primeasca bulinute!!! Adevarul este ca avea atat de multe buline incat ceilalti omuleti veneau si ii lipeau altele fara nici un motiv.

- Merita multimea asta de buline negre, isi spuneau omuletii unii altora.
- Este clar ca nu e bun de nimic!

Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el: „Asa este, nu sunt bun de nimic!”, isi spunea el.
In rarele dati cand iesea din casa statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.

Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia.
Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau numai ca nu ramaneau lipite ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina unii o admirau atat de mult incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiindca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa ii lipeasca o bulina dar si aceasta cadea imediat.

- Ca ea vreau sa fiu!, ii trecu prim minte lui Pancinello. Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalti!

Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta.

- Nu este mare lucru, ii raspunse ea. In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.
- Pe Eli?
- Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.
- Dar de ce?
- Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal! Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.
- Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?, striga el dupa ea.

Insa Lucia nu-l mai auzii. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt.

- Dar nu este drept!, isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga le Eli.

Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise:

- Eu aici nu raman!, si se indrepta spre iesire. Dar chiar atunci isi auzi numele:
- Pancinello, tu esti?, se auzi un glas patrunzator. Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!

Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.

- Stii cum ma cheama?, il intreba Pancinello.
- Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat! Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca. Hmm… Se pare ca ai adunat ceva etichete…
- Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!
- Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!
- Chiar nu-ti pasa?
- Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei – sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!

Pancinello incepu sa rada:

- Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce. De ce as insemna ceva pentru tine?

Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet:

- Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!

Nimeni… niciodata… nu-l mai privise astfel pe Pancinello… si in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte…

- In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine, continua apoi Eli.
- Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete, raspunse Pancinello.
- Stiu, mi-a povestit despre tine.
- De ea de ce nu se prind etichetele?
- Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc altii. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi!
- Cum adica?
- Etichetele se lipesc doar daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?
- Pai, nu prea…
- Vei intelege cu timpul. Acum esti inca plin de buline negre. Deocamdata iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine.

Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indrepta spre usa, Eli ii spuse:

- Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!

Pancinello nu se opri din mers, dar gandi: “Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!”

Si chiar in clipa aceea cazu de pe el o bulina…

de Max Lucado

http://amemona.blogspot.ro/p/sedinte.html
Monica Ionescu,
Educatoare in dezvoltare spirituala, 
Terapeut si consilier psihospiritual.

Cele trei porti ale intelepciunii

Un rege avea ca singur fiu un tânar print curajos, generos si inteligent. Pentru a-si desavârsi invatatura vietii, l-a trimis la un batrân intelept.

- Lamureste-ma asupra drumului in viata, i-a cerut printul.

- Cuvintele mele se vor sterge ca urmele pasilor tai pe nisip, i-a raspuns inteleptul. Iti dau totusi citeva indicatii. In drumul tau vei gasi trei porti. Citeste cu atentie indicatiile inscrise pe fiecare din ele. Vei simti o nevoie irezistibila care te va motiva sa le urmezi. Nu incerca sa le ocolesti pentru ca vei fi condamnat sa retraiesti ceea ce ai cautat mereu sa eviti. Asta e tot ce am avut de spus. Trebuie sa experimentezi totul in inima si in fiinta ta. Du-te, urmeaza-ti calea, drept inainte.

Batrânul intelept a disparut iar printul s-a angajat pe drumul vietii. Curând, s-a aflat in fata primei porti pe care scria :

                            « Schimba lumea »

Aceasta este si intentia mea, gândi printul, desi unele lucruri imi plac in aceasta lume, sunt multe care nu imi convin.

Si a inceput prima sa lupta. Idealul, elanul si vigoarea sa il stimulau sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. Si-a gasit astfel placerea si mândria cuceritorului insa nu si satisfactia sufleteasca. A reusit sa schimbe 

anumite lucruri insa i-au ramas multe altele necorespunzatoare aspiratiilor lui.

Au trecut multi ani de atunci si intr-o buna zi l-a reintâlnit pe batrânul intelept care l-a intrebat :

- Ce ai invatat pe drumul tau ?

- Am invatat sa deosebesc ceea ce este in puterea mea de ceea ce nu este, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine, i-a raspuns printul.

- Bine, spuse batrânul. Focalizeaza-te si utilizeaza-ti fortele pentru a actiona acolo unde depinde de tine, nu te indârji in ceea ce nu este in puterea ta.

Si batrânul disparu. Putin dupa aceea, printul a ajuns la a doua poarta pe care scria :

                            « Schimba-i pe ceilalti »

Tocmai asta era si intentia mea, gândi printul. Ceilalti sunt uneori sursa de placere, bucurie si satisfactie, dar si de durere, amaraciune si frustrare. Si iata-l lansându-se impotriva a tot ce il deranja sau ii displacea la semenii sai. A incercat sa le schimbe caracterul si sa le 

elimine defectele, sa-i modeleze dupa propriul sau plac. Aceasta a fost a doua sa lupta.

Din nou au trecut anii.

Intr-o buna zi, cind tocmai medita la inutilitatea incercarilor sale de a-i schimba pe ceilalti il intâlneste din nou pe batrânul intelept care il intreba :

- Ce ai invatat pe drumul vietii ?

- Am invatat ca actiunile celorlalti nu sunt cauza bucuriilor sau suferintelor mele, a satisfactiilor sau deceptiilor mele. Ele nu sunt decât ocazia sau revelatorul lor. Sentimentele si emotiile mele se nasc in mine si imi apartin.

- Ai dreptate, spuse batrânul, ceea ce se trezeste in tine atunci când esti in interactiune cu ceilalti, reveleaza ceva despre tine insuti. Fii recunoscator celor in a caror companie vibrezi de bucurie si de placere. Fii insa recunoscator si celor in a caror prezenta simti frustrare sau suferinta, deoarece cu ocazia asta realizezi cât de departe ai ajuns pe drumul propriu si cât ti-a mai ramas de parcurs.

Si batrânul disparu. Putin dupa aceea, printul ajunse la a treia poarta pe care scria :

                             « Schimba-te tu insuti »

Daca eu sunt sursa propriilor mele probleme, chiar asta am sa si fac, isi spuse printul. Si asa a inceput a treia lupta. S-a luptat sa-si modifice caracterul, sa-si corecteze imperfectiunile, sa-si elimine defectele, sa schimbe la el tot ceea ce nu-i placea si ceea ce nu corespundea idealurilor sale.

Dupa multi ani, timp in care printul a realizat mari victorii insa a avut si esecuri, ii iesi din nou in cale batrânul intelept si il intreba :

- Ce ai invatat pe drumul vietii ?

- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem transforma, le putem ameliora si e foarte bine, insa exista si lucruri care ne rezista si pe care nu reusim sa le schimbam orice am face.

- Foarte bine, zise batrânul.

- Da, insa incep sa ma simt obosit sa ma tot lupt cu toate, cu mine insumi, cu ceilalti, cu lumea intreaga. Oare când se va sfârsi aceasta lupta ? Vreau sa-mi regasesc linistea sufleteasca, sa incetez lupta, sa las lucrurile in voia lor, sa decurga de la sine.

- Tocmai asta este urmatoarea ta invatatura, spuse batrânul. Insa inainte de a merge mai departe intoarce-te si priveste drumul parcurs. 

Si batrânul disparu. Privind inapoi pe drum, printul vazu de departe, pe spatele celei de-a treia porti inscriptia urmatoare :

                            « Accepta-te pe tine insuti »

Printul, uimit de faptul ca nu vazuse aceasta inscriptie in momentul in care a trecut aceasta poarta isi spuse : 

- Lupta incrâncenata ne orbeste !

Si privind in jurul lui, vazu zacând pe pamânt, insirate toate cele pe care le-a refuzat si le-a detestat la el : defecte, umbre, temeri, limite, toti vechii lui demoni. Dintr-o data isi schimba atitudinea si se apuca sa le recunoasca, sa le accepte si chiar sa le iubeasca. A invatat sa se iubeasca pe el insusi, sa se aprecieze, sa se stimeze si sa nu se mai compare, sa nu se mai judece si nici sa se blameze.

Intr-o buna zi il intâlneste iar pe batrânul intelept care il intreba :

- Ce ai invatat pe drumul vietii ?

- Am invatat ca atunci când ma detest si refuz o parte din mine, ma condamn singur la tortura, nu sunt niciodata in armonie, in pace cu mine insumi. Am invatat sa ma accept asa cum sunt, in totalitate si in mod neconditionat.

- Bine, zise batrânul, asta e prima intelepciune. Acum poti sa te intorci la poarta a doua.

Abia trecut de poarta a treia in sens invers, printul vazu de departe inscriptia de pe spatele portii a doua :

                              « Accepta-i pe ceilalti »

Privind in jurul sau, printul recunoscu persoanele pe care le-a intâlnit in toata viata sa. Atât cele pe care le-a iubit dar si cele pe care le-a detestat. Cele pe care le-a admirat si sustinut dar si cele pe care le-a combatut. Insa, spre marea sa surpriza, acum se simtea total linistit fata de imperfectiunile si defectele oamenilor care altadata il enervau, il scoteau din minti. 

Il intâlni din nou pe batrânul intelept.

- Ce ai invatat pe drumul vietii ? , il intreba batrânul

- Am invatat ca de când sunt in pace cu mine insumi, nu mai am nimic contra celorlalti, nu ma mai tem de nimic. Am invatat sa-i accept si chiar sa-i iubesc pe ceilalti in totalitate si in mod neconditionat.

- Foarte bine, raspunse batrânul. Asta-i a doua intelepciune. Acum poti sa te intorci spre prima poarta.

Odata ce a trecut pe poarta a doua, printul vazu de departe inscriptia de pe spatele primei porti : 

                                     « Accepta lumea »

Ciudat !, zise printul. Ciudat ca n-am vazut inscriptia asta atunci când am trecut de prima poarta.

Privi in jurul lui si vazu cu alti ochi lumea intreaga pe care incercase din rasputeri sa o cucereasca, sa o transforme, sa o schimbe pe placul lui. Deodata se simti frapat de stralucirea, de frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor, exact asa cum sunt. Aceasta era totusi aceeasi lume ca cea dinainte. Ce s-a schimbat oare : lumea sau doar privirea sa ?

Intr-o buna zi il intâlneste iar pe batrân care il intreba :

- Ce ai invatat pe drumul vietii ?

- Am invatat ca lumea este oglinda propriului meu suflet. Sufletul meu nu vede lumea ci se vede pe el insusi prin prisma lumii. Când sufletul meu e fericit si vesel, lumea ii apare frumoasa, minunata ; când el e trist si abatut, lumea ii apare mizerabila. Lumea nu e nici trista, nici vesela. Lumea este, lumea exista. Asta-i tot. De fapt, am realizat ca nu lumea ma deranja ci ideea pe care mi-o faceam despre lume. Am invatat sa accept lumea asa cum este, fara sa o judec, sa o accept in totalitate si in mod neconditionat.

- Asta-i a treia intelepciune, spuse batrânul. Iata-te in prezent in armonie cu tine insuti, cu ceilalti si cu lumea intreaga.

Un profund sentiment de Pace, Seninatate si Implinire il invada pe print. Linistea totala si calmul interior l-au invaluit. Un zâmbet tandru ii aparu pe buze.

- Acum esti pregatit sa treci ultimul prag, spuse batrânul. Pasajul de la Linistea plenitudinii spre Plenitudinea linistii.

Si batrânul intelept disparu definitiv.

Povestire scrisa de Charles Brulhart - decembrie 1995

“ Dacă vrei să trezeşti întreaga umanitate, atunci trezeşte-te tu pe de-a-ntregul; dacă vrei să elimini suferinţa din lume, atunci elimina tot ce este întunecat şi negativ din tine. Cu adevărat, cel mai mare dar pe care îl ai de oferit este propria ta transformare! “ - Lao Tzu

http://amemona.blogspot.ro/p/sedinte.html
Monica Ionescu,
Educatoare in dezvoltare spirituala, 
Terapeut si consilier psihospiritual.