Râsul este un fenomen atat de interesant! Gandeste-te! De ce râdem? Cu sigurantă de ceva amuzant, dar... de ce râdem? De ce nu doar zâmbim pur si simplu si spunem: “E amuzant!”. Este deja bine-cunoscut faptul ca oamenii nu sunt singura specie care râde. Maimutele mari raspund in timpul jocurilor cu sunete ce pot fi usor identificate ca fiind o pseudo-formă de ras. Asta înseamnă că râsul este foarte vechi… dar care este rolul lui pâna la urmă?
Unii oameni de stiinta au emis ipoteza ca râsul are un scop social (râsul politicos si zâmbetul sunt adesea întâlnite atunci cand oamenii incearca sa fie sociabili si sa se faca placuti) sau pur si simplu te ajuta sa te simti tu insuti mai bine. Acestea sunt insa doar rezultatele. Intrebarea este cum se produce acest proces si ce anume ne face sa ne simtim atat de bine atunci cand râdem? Cercetatorii au descoperit ca râsul are legatura directa cu producerea endorfinelor in creier iar endorfinele au legatura cu durerea.
Endorfinele sunt substante chimice produse de catre corp care ajuta la diminuarea senzatiei durerii si faciliteaza sentimentele asociate cu recompensa. Din păcate, acestea sunt limitate la nivelul sistemului nervos central și nu traversează bariera hemato-encefalică.
Nota personala: bariera hematoencefalică este o bariera fiziologică care există între sistemul sangvin și sistemul nervos central. Această barieră are rolul de filtru pentru a împiedica pătrunderea în creier a unor substanțe toxice, germeni patogeni, care se pot afla în sânge. În același timp bariera permite pătrunderea din sânge a substanțelor nutritive necesare creierului.
Acest lucru înseamnă că este dificil de masurat nivelul de endorfine endogene la om, deoarece majoritatea oamenilor accepta cu reticenta voluntariatul in numele stiintei. Exista insa o soluție în acest sens. Endorfinele, în special beta-endorfinele, regleaza raspunsul la durere printr-un mecanism central. Astfel activitatea beta-endorfinelor se poate masura în mod indirect, doar prin măsurarea toleranței la durere. Cu siguranta nu este o modalitate exacta, dar creaza o imagine de ansamblu, cu siguranta mai exacta decat voluntariatul in experimente.
Nota personala: beta-endorfinele sunt eliberate în sânge de către glanda pituitara, iar în maduva spinarii si în creier de către neuronii hipotalamici.
Deci, autorii acestui studiu au avut nevoie sa provoace râsul. In acest scop, au facut un studiu social. Au ajuns astfel la concluzia ca o persoana, atunci cand este singură, nu râde foarte mult chiar daca priveste ceva amuzant la TV. Cea mai simplă cale catre a râde este integrarea într-un grup. Au fost testate astfel mai multe modalitati de a râde în grup. Autorii au solicitat unei persoane sa priveasca un videoclip amuzant singură, apoi împreuna cu grupul si au numarat de cate ori s-a ras. Pentru o viziune si mai ampla, au mers la Edinburgh Fringe Festival și au studiat oamenii care urmăreau filmele difuzate, comedie sau dramă. După fiecare spectacol de teatru sau film live, au verificat nivelul de beta-endorfine din sângele participantilor. Ipoteza a fost că, dacă endorfinele beta au crescut și oamenii s-au simtit bine după o portie buna de râs, acești oameni ar avea de asemenea o toleranță crescută la durere.
“Mă bucur că ți-a plăcut comedia! Acum, vino aici. Acest lucru va durea doar putin sau... mult, depinde... ”
Pentru a măsura gradul de toleranta la durere, autorii au folosit trei metode diferite. Prima metoda a constat intr-o manșetă racita la -16 de grade Celsius in care subiectii erau rugati sa tina mâna atat timp cat suportau. Testul de toleranta la frig a mai fost facut si prin scufundarea mainilor într-o cadă mare de apă cu gheață atat cat supota subiectul dar rezultatul net este probabil același. Se inregistreaza timpul de suportabilitate. Cel de al doilea test a fost un test similar, numai ca de data aceasta s-a folosit o manșetă de inregistrare a tensiunii arteriale stransa la maxim. Al treilea test folosit nu a implicat aparatura. Participantii au fost solicitati sa se rezeme de un perete, cu picioarele flexate ca si cum ar sta pe scaun si sa se relaxeze până pana cand muschii picioarelor obosesc atat de tare incat subiectii nu mai pot pastra pozitia si cad pe covor. Acest exercitiu a fost ulterior integrat in cadrul exercitiilor Pilates. Pentru fiecare dintre aceste teste, autorii experimentului au testat subiectii inainte si dupa expunerea la filme, si au comparat ulterior rezultatele .
In graficele alcatuite ulterior se poate observa că, în urma experienței de grup/comedie, toleranta la durere a crescut (mai mult pentru barbati decat femei). Râsul a fost de asemenea semnificativ mai prezent, in condițiile de grup, comparativ cu situatiile cand participantii au vizionat filmele singuri. In cazul celor testati la Fringe Festival, această diferență de toleranta la durere a persistat. Publicul a aratat toleranță crescută la durere mai ales în urma comediei decat in urma vizionarii dramelor.
In concluzie… autorii emit ipoteza conform careia râsul, declansând eliberarea de beta-endorfine, ridică gradul de toleranță la durere.
Aceste rezultate pot fi de asemenea utile in viata socială. Cu siguranta aceste efecte ar fi utile si în clinică întrucât filmulețele si comediile care provoaca râsul ar putea fi folosite pentru a ajuta oamenii să tolereze durerea un pic mai bine.
Ar fi interesant de studiat daca râsul modifică nivelul de dopamină (un neurotransmitator asociat cu aspectele recompensei) si nu ar fi deloc surprinzător sa fie asa… Daca nivelul de dopamină se poate totusi vizualiza cu ajutorul RMN, este probabil destul de greu sa introduci un grup social in dispozitivul RMN pentru a cerceta asta încercând sa îti mentii seriozitatea in timp ce din masină se aud hohote de ras.
Deci, data viitoare când te găsesti intr-o situatie amuzantă si esti relaxat si fericit, scufundă-ti mâna într-o găleată cu apă cu gheață și vei vedea cât poti rezista. S-ar putea sa te surprindă!
Sursa: Scientific American Mind
Traducere si adaptare dupa Scicurious, cercetator, doctor în Fiziologie, interese: cercetarea biomedicala, neurofiziologie, tulburari psihiatrice.
http://terapieprinras.ro/studii-si-cercetari/s-a-demonstrat-stiintific-rasul-invinge-durerea/
Nou!!! Dacă doriti sa aflati mai multe despre semnificatia râsului in sine, atât d.p.d.v. medical, cât si spiritual, despre râsoterapie si modalităti practice de accesare a bucuriei si a veseliei interioare, precum si sa învatati sa efectuati niste exercitii simple generatoare de voie buna, sunteti invitati sa participati la primul workshop de râsoterapie din orasul Brașov organizat si sustinut de catre fondatoarea Stiintei Inimii: http://amemona.blogspot.ro/2014/12/zambeste-introducere-in-rasoterapie.html
Endorfinele sunt substante chimice produse de catre corp care ajuta la diminuarea senzatiei durerii si faciliteaza sentimentele asociate cu recompensa. Din păcate, acestea sunt limitate la nivelul sistemului nervos central și nu traversează bariera hemato-encefalică.
Nota personala: bariera hematoencefalică este o bariera fiziologică care există între sistemul sangvin și sistemul nervos central. Această barieră are rolul de filtru pentru a împiedica pătrunderea în creier a unor substanțe toxice, germeni patogeni, care se pot afla în sânge. În același timp bariera permite pătrunderea din sânge a substanțelor nutritive necesare creierului.
Acest lucru înseamnă că este dificil de masurat nivelul de endorfine endogene la om, deoarece majoritatea oamenilor accepta cu reticenta voluntariatul in numele stiintei. Exista insa o soluție în acest sens. Endorfinele, în special beta-endorfinele, regleaza raspunsul la durere printr-un mecanism central. Astfel activitatea beta-endorfinelor se poate masura în mod indirect, doar prin măsurarea toleranței la durere. Cu siguranta nu este o modalitate exacta, dar creaza o imagine de ansamblu, cu siguranta mai exacta decat voluntariatul in experimente.
Nota personala: beta-endorfinele sunt eliberate în sânge de către glanda pituitara, iar în maduva spinarii si în creier de către neuronii hipotalamici.
Deci, autorii acestui studiu au avut nevoie sa provoace râsul. In acest scop, au facut un studiu social. Au ajuns astfel la concluzia ca o persoana, atunci cand este singură, nu râde foarte mult chiar daca priveste ceva amuzant la TV. Cea mai simplă cale catre a râde este integrarea într-un grup. Au fost testate astfel mai multe modalitati de a râde în grup. Autorii au solicitat unei persoane sa priveasca un videoclip amuzant singură, apoi împreuna cu grupul si au numarat de cate ori s-a ras. Pentru o viziune si mai ampla, au mers la Edinburgh Fringe Festival și au studiat oamenii care urmăreau filmele difuzate, comedie sau dramă. După fiecare spectacol de teatru sau film live, au verificat nivelul de beta-endorfine din sângele participantilor. Ipoteza a fost că, dacă endorfinele beta au crescut și oamenii s-au simtit bine după o portie buna de râs, acești oameni ar avea de asemenea o toleranță crescută la durere.
“Mă bucur că ți-a plăcut comedia! Acum, vino aici. Acest lucru va durea doar putin sau... mult, depinde... ”
Pentru a măsura gradul de toleranta la durere, autorii au folosit trei metode diferite. Prima metoda a constat intr-o manșetă racita la -16 de grade Celsius in care subiectii erau rugati sa tina mâna atat timp cat suportau. Testul de toleranta la frig a mai fost facut si prin scufundarea mainilor într-o cadă mare de apă cu gheață atat cat supota subiectul dar rezultatul net este probabil același. Se inregistreaza timpul de suportabilitate. Cel de al doilea test a fost un test similar, numai ca de data aceasta s-a folosit o manșetă de inregistrare a tensiunii arteriale stransa la maxim. Al treilea test folosit nu a implicat aparatura. Participantii au fost solicitati sa se rezeme de un perete, cu picioarele flexate ca si cum ar sta pe scaun si sa se relaxeze până pana cand muschii picioarelor obosesc atat de tare incat subiectii nu mai pot pastra pozitia si cad pe covor. Acest exercitiu a fost ulterior integrat in cadrul exercitiilor Pilates. Pentru fiecare dintre aceste teste, autorii experimentului au testat subiectii inainte si dupa expunerea la filme, si au comparat ulterior rezultatele .
In graficele alcatuite ulterior se poate observa că, în urma experienței de grup/comedie, toleranta la durere a crescut (mai mult pentru barbati decat femei). Râsul a fost de asemenea semnificativ mai prezent, in condițiile de grup, comparativ cu situatiile cand participantii au vizionat filmele singuri. In cazul celor testati la Fringe Festival, această diferență de toleranta la durere a persistat. Publicul a aratat toleranță crescută la durere mai ales în urma comediei decat in urma vizionarii dramelor.
In concluzie… autorii emit ipoteza conform careia râsul, declansând eliberarea de beta-endorfine, ridică gradul de toleranță la durere.
Aceste rezultate pot fi de asemenea utile in viata socială. Cu siguranta aceste efecte ar fi utile si în clinică întrucât filmulețele si comediile care provoaca râsul ar putea fi folosite pentru a ajuta oamenii să tolereze durerea un pic mai bine.
Ar fi interesant de studiat daca râsul modifică nivelul de dopamină (un neurotransmitator asociat cu aspectele recompensei) si nu ar fi deloc surprinzător sa fie asa… Daca nivelul de dopamină se poate totusi vizualiza cu ajutorul RMN, este probabil destul de greu sa introduci un grup social in dispozitivul RMN pentru a cerceta asta încercând sa îti mentii seriozitatea in timp ce din masină se aud hohote de ras.
Deci, data viitoare când te găsesti intr-o situatie amuzantă si esti relaxat si fericit, scufundă-ti mâna într-o găleată cu apă cu gheață și vei vedea cât poti rezista. S-ar putea sa te surprindă!
Sursa: Scientific American Mind
Traducere si adaptare dupa Scicurious, cercetator, doctor în Fiziologie, interese: cercetarea biomedicala, neurofiziologie, tulburari psihiatrice.
http://terapieprinras.ro/studii-si-cercetari/s-a-demonstrat-stiintific-rasul-invinge-durerea/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.